Zarnesti – CNI Motocros, etapa a III-a

frm mx zarnesti (1 of 1)-11In decorul pastelat al toamnei din jurul traseului Breghina – Zarnesti, a avut loc weekendul 11-12 octombrie, ultima etapa a campionatului de motocross, o cometitie afectata anul acesta mai mult ca oricand de problemele de organizare si financiare are cluburilor ce an de an incearca sa duca mai departe acest sport.

Cu toate zvonurile ce planau asupra acestui concurs iata ca 46 de sportivi s-au aliniat la grila dornici de a incheia sezonul cu amintiri frumoase si de ce nu cu imbunatatirea palmaresului personal. Desi orele de dimineata ale zilei manselor oficiale anunta un anonimat stalucit din partea spectatorilor, pe masura ce soarele toamnei incalzea aerul tare de munte, locuitorii  din zona veneau zecile spre traseu.

Prima cursa a fost rezervata concursului de quaduri insa doar un pilot a fost prezent, Alexandru Tudor de la clubul din Buzau. Tanarul ajutat de motocileta bine dotata a facut sa sune padurile din jur dand tonul pentru o zi de curse frumoase.

 

Au urmat cursa Amatori+Veterani, de aceasta data mult mai numeroasa, asa cum ne-am obisnuit deja la aceasta clasa. Printre cei 19 piloti s-au numarat: Vlad Rosu, Rakosi Alpad, Gagy Peter, Gianluca Borgheti. Acestia din urma s-au evidentiat prin stilul de pilotaj si dorinta de victorie. Starturile au fost de fiecare data castigate de Vlad Rosu care de altfel a si condus ambele manse de la un capat la celalalt. Principalul sau contracandidat a ratat ambele starturi insa a revenit rapid in spatele liderului dupa mai putin de doua ture. Totusi nu a reusit mai mult de locul doi. Dueluri frumoase au mai avut loc pe parcursul maselor insa nimic special nu s-a mai intamplat, in afara de iesirea spectaculoasa din traseu a pilotului local Marcel Butuza, care dupa o coborare abrupta nu a mai putut lua virajul si a cazut in mlastina de dupa taluz.

 

Podium Amatori:

1. Vlad Rosu

2. Alpar Rakossy

3. Gerczuj Nanedor

 

Podium Veterani:

1. Gagyi Peter

2. Gianpiero Borghetti

3. Stoianovici Mihaita

 

Supriza zilei a venit de la clasa 50cc care pare ca da semne de revigorare  in campionatul nostru. Dupa ce in anii trecuti cei care concurau au promovat la clasa mai mare, aceasta clasa ramasese fara continut insa iata ca aceasta cursa a adus la start cinci piloti noi in motocross. Cel mai mic dintrei ei neavand 4 ani impliniti, Horia Butuza, a facut primul pas in sportul in care tatal sau are o contributie importanta.

Pe un traseu de motocross in miniatura, special desenat si construit, o premiera la noi, cei mici au facut deliciul publicului. Avand sustinatori pe margine din toate generatiile, de la frati pana la bunici, cu totii au trait primele emotii ale unui concurs punand in acelasi timp unii spectatori sa-si faca deja planuri pentru micutii lor. Le dorim mult success si o cariera indelungata.

 

Podium:

1. Cojanu Aida Ioana

2. Teodorescu Razvan Gabriel

3. Butuza Vlad

 

La clasa 65cc+85cc s-au evidentiat Poponut Andrei si Marius Popovici. Primul venea dupa o serie de probleme tehnice in urma carora din doua motociclete a fost nevoit sa pregateasca una capabila sa functioneze aceasta etapa. Se pare mecanicul, cel mai probabil tatal sau, a facut o treaba buna ajutandu-si fiul sa castige ambele manse detasat, fiind singurul din clasa care aborda curajos cea mai grea trambulina a circuitului. In spatele sau s-a aflat in pemanenta Marius Popovici care desi concura la clasa mai mica i-a invins pe ceilalti concurenti.

 

Podium 65:

1. Popovici Marius

2. Cojanu Aida Ioana

3. Marinescu Cristian

 

Podium 85:

1. Poponut Andrei

2. Stan Iasmina

3. Nimat Andrei

 

 

In fine, clasa cea mai asteptata Mx1+Mx2 a fost afectata de lipsa unor nume importante dar cu toate acestea a oferit o lupta frumoasa intre Mihai Stoichescu si Ionut Cojanu. Ambele starturi au fost castigate de lugojan insa desfasurarea manselor a fost total diferita. Pentru ca in calificarile din ziua precedenta Mihai si-a avariat grav motorul a fost nevoit sa participle cu motocicleta de rezerva aceeasi cu care a concurat si castigatorul de la amatori,Vlad Rosu. In aceste conditii in prima mansa a fost nevoit sa aleaga un stil de pilotaj preventiv pentru a nu defecta singura motocicleta disponibila si a fost depasit de Ionut care sarea toate trambulinele fara nici-o retinere. In a doua mansa cand Vlad Rosu deja terminase treaba la amatori, Mihai a fost liber sa piloteze cum doreste si mai ales cum bine se pricepe. Inca o data a incantat publicul prin stilul sau spectaculos si bineinteles ca nu a dat nicio sansa celor din spate, asigurandu-si in acest fel al 7-lea titlu de campion national. Au mai incantat publicul cu salturile lor spectaculoase: Andrei Filip si Alin Gradinaru care a concurat pentru prima data pe o motocicleta KTM 250 in 4 timpi.

 

Podium MX1:

 

1. Mihai Stoichescu

2. Ionut Cojanu

3. Marcel Visoiu

 

Podium MX2:

1. Gradinaru Alin

2. Filip Andrei

3. Kantor Catalin

 

Podium MX2 Juniori:

  1. Gradinaru Alin
  2. Petru Iosif
  3. Blaga Botond

 

 

Desi s-a tras cortina peste camionatul 2014 totusi sezonul nu s-a terminat, a mai ramas o singura cursa cea care va desemna cea mai buna echipa din tara. Urmariti www.frm.ro pentru a afla data si locul de desfasurare. Va asteptam.