Rezultate calificari seniori Dirt Track – Mureck, Austria – 01.05.2017
Speedway Center Austria a organizat in prima zi de mai calificarile seniorilor din Campionatul European la Dirt Track.
Avem astfel bucuria sa il felicitam pe Adrian Sorin Gheorghe pentru obtinerea celor patru puncte la un nivel atat de inalt, la competitie participand inclusiv sportivi cu prezente regulate la campionatul mondial. Marian Gheorghe, tatal lui Adrian, a reusit sa parcurga la randul lui toate cele cinci manse ale calificarilor austriece fara nici un incident. De mentionat ca Adrian a reusit sa termine inaintea ambilor sportivi din Cehia, o tara cu traditie recunoscuta in aceasta disciplina.
Concursul a fost castigat de letonianul Andzejs Lebedevs, la mare luptă cu ocupantul locului doi, danezul Michael Jepsen Jensen. Cursele au fost deosebit de spectaculoase iar evenimentul a avut o promovare deosebita care s-a materializat intr-un numar mare de spectatori. Pentru acestia a fost organizata si o frumoasa expozitie de masini si motociclete de epoca in parcarea circuitului. Organizatorii au pregatit chiar si o fanfara care a defilat prin oras pe la toate hotelurile unde erau cazati sportivii si oficialitatile. La final au existat doua baraje deoarece locurile unul si doi erau la egalitate. Pentru locul patru care era calificabil a fost organizat un alt baraj intre 4 sportivi.
Multumim pentru aceste informatii domnului Gheorghe Voiculescu – Presedintele Comisiei de Dirt-Track a FRM.
Urmatorul eveniment din calendarul european de Dirt Trac este programat pe 20 mai la Gorican, in Croatia.
Foto: SK Lokomotive Daugavpils