Red Bull Romaniacs 2023 – Interviuri cu piloții români la finalul concursului
Rienk Tuinstra #10 – Locul 15: La finalul ediției a 20-a Red Bull Romaniacs, pot spune că a fost o provocare incredibilă și plină de adrenalină. Traseele au fost mai dificile ca niciodată, iar concurența a fost acerbă. Cu toate acestea, m-am bucurat de fiecare moment petrecut pe motocicletă și m-am străduit să dau tot ce am mai bun.
Competiția a fost cu adevărat solicitantă, iar fiecare zi a adus noi provocări. Am luptat cu terenul accidentat, pantele abrupte și condițiile meteo imprevizibile, dar am rămas concentrat și hotărât să duc cursa până la capăt.
Locul 15 în clasa Gold a fost o mare realizare pentru mine. Fiecare loc în această clasă este disputat intens, iar să fiu printre primii reprezintă o recunoaștere a muncii și dedicării mele în sportul pe care îl iubesc atât de mult. Pasiunea mea pentru motociclism și dorința de a îmbunătăți performanțele m-au ajutat să mă mențin concentrat și hotărât să duc această aventură la bun sfârșit. Mulțumesc echipei mele și tuturor celor care m-au susținut în acest concurs.
Silver
Sergiu Grecu #143 – Locul 3: Red Bull Romaniacs 2023 este o editie pe care probabil o voi tine minte mereu. Am plecat cu speranta de a ajunge in top 10, m-am gandit ca asta m-ar face foarte fericit. A fost o saptamana grea, un traseu frumos, plin de portiuni tehnice, dar si sectiuni de viteza. De-a lungul celor 4 zile de off-road parcurse, aproximativ 480 de km in total, am simtit ca am dus atat o batalie fizica, cat si psihica. La finalul competitiei am fost surprins, nu ma asteptam ca totul sa decurga asa de bine si sa ajung pe locul 3 la clasa Silver. A fost o surpriza atat de placuta incat lacrimile de fericire au fost inevitabile dupa finish ul de la Gușterița.
Acest rezultat nu ar fi fost vreodata posibil fara sprijinul si sustinerea oferita de familia mea, printre care mai ales munca si sacrificiile depuse de catre parintii mei, carora le sunt foarte recunoscator. De asemenea, ii multumesc si mecanicului Burjan Zoltan pentru perfectiunea cu care acesta a preparat motorul, cat si pentru rabdarea si incurajarea sa. Multumesc mentorului meu, Harpa Paul Cristian, de altfel si colegul de echipa cu care m-am antrenat de cand am fost mic. Multumiri trebuie sa ajunga si prietenilor si colegilor de la Motoclub Haita pentru increderea oferita pe parcursul competitiei!
Emanuel Gyenes #104 – Locul 11: Anul acesta la Red Bull Romaniacs m-am simtit foarte bine,a fost o cursa grea cu coborari lungi si dificile si urcari tehnice.Obiectivele mele au fost sa termin concursul in top 10 la clasa Silver, din pacate in ultima zi de concurs am facut o greseala de navigatie,am mers pe un traseu de Gold vreo 6 minute pana mi-am dat seama ca cei de la Silver nu pe acolo au traseul asa ca am terminat doar pe pozitia 11 la general (dar nu sunt suparat), oricum ma bucura faptul ca am terminat cu bine si asa am 20 de finish-uri la Red Bull Romaniacs ceea ce este mult mai important pentru mine decat rezultatul. Ma bucur mult ca anul acesta au fost asa multi concurenti Romani si vreau sa-i felicit ca au terminat cu bine. Multumesc sponsorilor care sunt alaturi de mine in continuare.
Ciprian Codrut Furtuna #258 – Locul 12: Prima mea participare la Redbull Romaniacs s-a incheiat destul de bine. Am reusit sa termin traseul clasei Silver pe pozitia 12. Scopul meu initial a fost doar sa reusesc sa termin cu bine acest concurs. De cand eram mic copil veneam aici ca si spectator si doar visam sa iau si eu startul candva la aceasta cursa. Iata ca in acest an am avut posibilitatea sa particip multumita familiei mele care mi-a oferit tot sprijinul posibil-a fost un efort urias pentru noi. De cativa ani, dupa cum bine stiti, eu particip in campionatul national de hard enduro si mi-am dorit foarte mult sa detin in micul meu palmares si o medalie de Romaniacs Finisher. Iata ca am reusit sa imi indeplinesc si acest țel. Romaniacs, dupa parerea mea este altceva, necesita pregatire speciala, o alta abordare decat cursele nationale si un buget mult mai mare dar incurajez pe oricine practica Hard Enduro sa incerce macar odata in viata aceasta cursa indiferent de clasa de participare, este o experienta unica prin care orice rider isi ridica nivelul! Va multumesc!
Sorin Dumitru #236 – Locul 37: Experiența Redbull Romaniacs a fost cu siguranța o etapa din viața pe care nu o voi uita. Traseul a fost foarte lung, solicitant cu foarte multe porțiuni tehnice. In acest concurs este foarte important sa știi sa-ți dozezi energia și sa stai foarte bine cu psihicul pentru a reuși sa parcurgi peste cei 100km pe zi. Am reușit sa termin cu bine cele 4 zile offroad și sunt multumit pentru poziția mea in clasament. Multumesc MOTOKRON RACING TEAM si KEDYMOTO pentru susținerea acordată !!!
Persoiu Adrian #237 – Locul 56: Redbull Romaniacs este o experiență ce merită încercată măcar o dată de către fiecare rider care practică acest sport. Este o cursă de la care ai de învățat – atât ca sportiv cât și ca organizator de astfel de evenimente sportive. Acest concurs este un mix între cursele din Campionatul Național de Hard Enduro & Rally Raid: trasee interminabile, porțiuni de viteză, tehnice și finish-uri neasteptate. Am avut un parcurs complex, însă din cauza unei probleme mecanice la motocicleta, am pierdut poziții în clasament nereușind să termin cursa în time bar-ul din ziua 3. Cu toate acestea sunt multumit de parcursul meu mai ales că mi-am indeplinit obiectivul cu care am plecat în acestă competitie: Finisher Silver Class 2023! Astept cursa de anul viitor!
Ionut Adrian Rosioru #178 – Locul 66: In cele 35 de ore petrecute pe motociclete dealungul celor patru zile de cursa am trecut de la bucurie la frustrare, de la frica la extaz, de la neputinta la satisfactia de a trece peste un obstacol, dar nimic nu se compara cu sentimentul de implinire avut atunci cand am trecut poarta de finish si am realizat ca am terminat “ The impossible”” 2023. A fost o editie grea in care vremea si-a dat concursul si ne-a pus ambitia la incercare inca din prima zi. O experienta de neiutat. Felicitari tuturor participantilor!
Bronze
Ovidiu Nistor #407 – Locul 2: Participarea mea la “Red bull romaniacs ” a fost o experiență neașteptată, cu multe piedici și obstacole dar și cu o mare satisfacție. Cu toate acestea, dorința mea de a ocupa un loc pe podium a fost mai puternica decât orice greutate întâmpinată și m-a făcut sa conștientizez ca uneori drumul spre victorie poate fi unul mai mult decât dificil!
Sunt foarte mulțumit de rezultatul obținut și reprezint cu mândrie Sibiul și România la astfel de competiții. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, chiar am simțit cât de aproape de mine au fost sibienii, încurajarile lor mi-au dat putere. De asemenea mulțumesc parintilor mei, Federației Romane de Motociclism, lui Enzo Tasso si nu în ultimul rand prietenului și sponsorului meu, Alex Bogolea de la Motomecanica.
Maria Grigoras #581 – Locul 22: Red Bull Romaniacs este cursa cea mai intensa, provocatoare si storcatoare de energie. Sunt foarte mandra de rezultatul meu, a fost cu adevarat cea mai grea cursa de pana acum. Mi-am depasit asteptarile si limitele, dar tot efortul a meritat. Prologul a fost unul deosebit si demential, dar care mi-a adus o pozitie mai buna de start (67). Zilele ce au urmat au fost una calda, una rece, per total m-am clasat pe locul 22 din 300 de rideri la clasa Bronze. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut si continua sa o faca! #ypointgrigoras #ouadetara #ultramaster
Ionut Anghelus #554 – Locul 28: Sunt fericit ca am incheiat editia 20 a Redbull Romaniacs. Am avut parte de o cursa fara incidente majore. Cateva vanatai si zgarieturi fara de care nu se putea. Am venit aici sa ma simt bine si sa pot face ceea ce imi place adica sa ma dau cu motorul intr-un mediu controlat pe trasee frumoase gandite asa cum le gasesti doar Romaniacs. Au fost zile lungi cu foarte multi kilometri. S-a vazut clar lipsa de antrenament pentru ca in ultimele doua zile nu am mai putut tine ritmul concurentilor din fata. Per total mi-a placut foarte mult, si abia astept editia de 25 de ani!!!
Razvan Bularca #327 0 Locul 121: Pot sa spun ca mi am indeplinit visul de a termina ROMANIACS-ul. Anul trecut in 2022 am fost dezamagit pentru ca am pierdut totul din cauza unui minut time bar in ziua 3 din cauza unui crash. Nu am stiut sa fac protest in timpul regulamentar si de aceea am avut AB3. In ziua 4 n am mai putut lua startul din cauza piciorului, toti mi-au spus ca este rupt si asa am avut si AB4/DSQ. Dar tobosarul s-a intors in 2023 si a reusit sa si indeplineasca visul ROMANIACS. A fost o saptamana foarte grea, ca la razboi ne am simtit, dar acum dupa 2 zile pot sa spun ca sunt foarte happy si pregatit sa revin.
Iron
Paul Bulai #845 – Locul 3: 4 clase diferite,4 podium uri ,4 romani. Chiar și pentru clasa Iron a fost o cursa foarte grea, in zilele 3 și 4 fiind mult mai tehnice decât in primele doua zile. Pot spune ca sunt mulțumit de rezultatele obținute de mine și coechipierul meu Adrian Viorel Costanda in final terminând o cursa superba din toate punctele de vedere. Suntem bucuroși sa aducem un trofeu Red Bull Romaniacs in Dobrogea.
Viorel Adrian Constanda #815 – Locul 15: Am reușit sa termin pe 15 la finalul ediției Redbull Romaniacs cu Nr 20. A fost o experiența noua pentru mine dar in același timp si cea mai frumoasa de pana acum… Sunt mulțumit ca am reușit sa termin toate zilele fără sa ma accidentez. Îl felicit pe colegul meu Paul Bulai pentru ca a reușit sa aducă o cupa pentru Enduro Dobrogea! Sper sa ne vedem si in ediția 21 Redbull Romaniacs.
Leni Binder-Moss #729 – Locul 68: Si uite asa, s-a terminat si cea de-a 20-a editie a RedBull Romaniacs – pentru mine, a fost o aventura cu final fericit si inca o experienta de neuitat! Ma bucur foarte mult ca am reusit sa termin toate zilele intr-un ritm bun si fara probleme majore si mai ales ca am savurat din plin toata experienta raliului. Vreau sa multumesc tuturor pentru mesajele de incurajare primite si sper ca participarea mea in clasa iron sa incurajeze mai multe fete sa isi urmeze visele. M-am clasat in final pe locul 68 la iron, cel mai bun rezultat l-am avut insa in ultima zi de concurs, cand m-am clasat pe locul 50.
Atom
Daniel Cernusca #973 – Locul 3: Anul acesta a fost primul în care am concurat la Red Bull Romaniacs. Prima zi de concurs a fost una mai puțin plăcută, în care am avut câteva erori pe parcursul traseului însă următoarele zile au fost mai bune și am reușit să recuperez timpul pierdut, astfel m-am clasificat la finalul concursului pe locul 3, la 49 de secunde de locul 2. A fost o experiență frumoasă, diferită de celelalte curse la care am participat, diferența făcând o în mare parte lungimea traseelor, respectiv numărul de kilometri. Cele mai mari mulțumiri le am familiei, care a făcut posibilă participarea mea la acest eveniment dar și prietenilor pentru suportul oferit! Anul viitor cu siguranță voi fi prezent din nou pe traseele Romaniacs.