Parteneriat FRM-WEER
Producatorul de sisteme de cronometraj elecronic WEER TIMING AND SCORING furnizor oficial al Federatiei Romane de Motociclism
Membrii Federației Române de Motociclism, organizatorii și promotorii pot beneficia din sezonul
competițional 2015 de reduceri ale costurilor din punct de vedere al cronometrajului electronic cu
transpondere, atunci când ne referim la întrecerile Campionatelor Naționale.
Federația Română de Motociclism a reușit inițierea și susținerea cu succes a unui proiect de
infrastructură în co-participație la nivelul Federației Internaționale de Motociclism în urma căruia a
parafat un nou parteneriat cu WEER Timing and Scoring în care aceștia vor deveni furnizorul oficial al
echipamentelor de cronometraj electronic.
În urma noului parteneriat cronometrorul oficial al Campionatului Mondial de Supermoto – WEER
Timing and Scoring – a livrat deja două sisteme de cronometraj electronic cu 120 de transpondere
alocate fiecărui sistem. De asemenea, reprezentantul producătorului WEER Timing and Scoring a reușit
să acorde la sediul Federației Române de Motociclism o bună instruire cronometrorilor români în timpul
vizitei sale în România din perioada 4-6 Martie 2015. Aceștia vor pune la punct în timp util oportunitatea
cronometrării electronice a întrecerilor Campionatelor Naționale 2015.
Despre FRM
Federația Române de Motociclism a fost fondată în anul 1927 și este organismul conducător al sportului
motociclist și apărătorul motociclismului la nivel național. FRM este o asociație non-profit,
independentă, de interes public, reunind 67 de moto-cluburi din toată țara. Ea este recunoscută ca
singura autoritate competentă în sportul motociclist, atât de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român
cât și de către Statul Român prin intermediul Ministerului Tineretului și Sportului. Dintre cele 55 de
Campionate Naționale FRM principalele manifestări sunt: Viteza, Motocros-ul, Enduro-ul, Super-Moto-ul
și Dirt-Track-ul, utilizând motociclete, ATV, Quad, Snowmobile și Scutere pe Apă. FRM promovează două
organizări recunoscute la nivel mondial – EnduRoMania (1995) și RedBull RoManiacs (2004). FRM
conduce și discipline non-sportive ca enduro turismul și motociclismul de plăcere, implicându-se în
programe naționale de securitate rutieră și protecția mediului înconjurător. FRM este prima federație
sportivă națională care a promovat principii de protecție a mediului, încă din anul 1995.
Despre WEER Timing and Scoring
Companie italiană născută din nevoia de a oferi servicii cât mai profesioniste, cât mai bine organizate și
cât mai accesibile pentru oamenii implicați în viața de zi cu zi a motor-sport-ului. Cu o vechime de peste
10 ani în domeniul cronometrajului electronic, misiunea companiei este aceea de a menține prețuri
accesibile în comparație cu restul ofertelor de gen pentru a oferi posibilitatea oamenilor implicați să
investească mai puțini bani pentru niște servicii superioare astfel încât să se poată concentra
preponderent asupra pasiunii lor. Portofoliul WEER Timing and Scoring s-a dezvoltat cu un ritm
accelerat, dovedindu-și în timp calitățile superioare ale sistemelor sale de cronometraj – cu produsele
WEER Timing and Scoring se asigură cronometrajul la diferite competiții de renume: Campionatul
Mondial de Supermoto, Campionatele Naționale Italiene pentru Motocros, Off-road, Karting,
Campionatul Internațional Italian de Motocros, etc.