Interviuri – Red Bull Romaniacs 2018 – Ziua 1 – 25.07.2018
Prima zi de offroad din cadrul Red Bull Romaniacs 2018 se anunta a fi cea mai dificila din punct de vedere al distantei de parcurs si traseului. De la clasa Gold până la Iron, motociclistii au avut de parcurs între 177km și 209km. Ploaia si temperaturile scăzute au confirmat anunțul organizatorilor Red Bull Romaniacs și au prelungit considerabil durata cursei.
Primii sportivi de la clasa Gold au ajuns la finalul primei zile de offroad în Straja, județul Hunedoara în jurul orei 3pm, după aproximativ 9 ore de cursă. Primul rider român care a ajuns la finish a fost Emanuel Gyenes de la clasa Silver, urmat de Cristian Paul Harpa, Sergiu Grecu, Răzvan Avramescu și Dani Oțil. La clasa Gold, Norbert-Levente Jozsa a ajuns primul după aproape 12 ore de traseu, urmat de Claudiu Bozesan și Varga Zsolt. La clasa Iron, Marius Muntean a fost primul român la finish, urmat de Crețu Daniel, Pavel Cătălin și Ionuț Daniel Stoian.
Iată câteva declarații ale sportivilor români:
Rienk Tuinstra – Go Racing Bucuresti #10 – Gold
“Prima zi de off-road a fost foarte dificilă, până la CP8 traseul extrem de frumos, dar după, până la finish, o porțiune numai cu noroi pe care cu greu am terminat-o. Per total au fost aproximativ 200 km, sunt fericit că am încheiat ziua cu bine și aștept rezultatele oficiale.”
Emanuel Gyenes – Vectra Zarnesti #100 – Silver “
Cred că a fost cea mai lungă zi de Romaniacs de până acum. După aproximativ 9 ore am ajuns în finish pe locul 2 la clasa Silver. Ultimii 20 km au fost foarte dificili din cauza solului. era umed și alunecă foarte tare nici nu puteai sta în picioare. În rest m-am simțit azi bine pe motocicletă, mai avem 3 zile de concurs.”
Sergiu Grecu – Haita Deva #132 – Silver
“Prima zi a fost dificilă datorită kilometrilor mulți de cursă, am avut parte și de ploaie și de ghinioane în primii kilometri, când mi s-a blocat motorul într-o mlaștina și nu mi-a mai pornit, noroc cu colegul meu, Harpă Paul Cristian, care m-a ajutat să repornesc motorul. A fost și o porțiune dificilă, în care am fost nevoiți să ne ajutăm câte 5 oameni, însă majoritar a fost viteză.”
Marius Muntean – Haita Deva #335 – Bronze
“Prima zi a fost ok, am mers destul de bine și am recuperat multe poziții în clasament. Cea mai dificilă porțiune a fost după CP8 din cauza că a fost foarte mult noroi. În rest a fost foarte bine.”
Dani Otil – Go Racing Bucuresti #172 – Bronze
“A fost o zi lunga si cu ceva ghinion pt mine. Am avut doua probleme tehnice. Am cam o ora cu amândouă. Din păcate asta m-a făcut sa intru pe bucla foarte dificila in spatele piloților mai lenti. Nu am reușit sa o termin in timp. Cu toate astea, cei 5 băieți cu care am împărțit ultimele ore imi sunt deja prieteni. Finlanda, Austria, Tara Galilor, USA si Slovacia… Sunt țări unde sigur am cazare… La cat am tras de motoare. Abia aștept ziua de maine.”
Felicitări tuturor pentru eforturile din această primă zi!
Rezultatele sunt disponibile aici.
Fotografiile zilei sunt disponibile aici.