Emanuel Gyenes s-a intors de la Raliul Dakar 2018

Am avut bucuria sa il intampinam pe Emanuel Gyenes la sosirea in tara, dupa un lung drum, tocmai din Argentina si dupa doua saptamani de Raliu Dakar aproape infernale.

Cu aceasta ocazie Federația Româna de Motociclism i-a inmanat sportivului nostru o medalie aniversară, iar din partea Federatiei Internationale de Motociclism, Mani a primit o medalie de aur obtinuta in urma rezultatelor de la ISDE 2017 (Six Days Enduro).

Intre autografe si interviuri, Mani a avut timp sa ne povesteasca cate ceva despre ceea ce a insemnat Raliul Dakar 2018:

„Un moment greu a fost când am pierdut butonul roadbook-ului, mergeam si cand sa derulez traseul mai departe am constatat ca acestea lipseste. Am plecat mai departe si cand intr-o zona stancoasa am luat mana de pe ghidon ca sa derulez roadbook-ul, nu stiu cum, nu am vazut o piatra si m-am dat peste cap. Erau multe pietre acolo si m-am lovit destul de rau. Am fost ajutat sa ridic motocicleta si in starea aceea fiind nici nu am realizat ca toba se rupsese. Am plecat cat de repede am putut si dupa vreo 5 km am simtit ca ma loveste ceva in picior. Am iesit de pe traseu si am legat toba cat de bine am putut, am ajuns in bivuac, dar fiind ziua de maraton nu am avut asistenta tehnica. Am cerut scule si o chinga la camionul de asistenta care ne insotea pe toti motociclistii  si  am reusit sa fixez toba astfel incat sa parcurg urmatoarea etapa fara probleme.

In aceasta editie am simtit cu adevarat ce se spune despre Dakar, că fiecare pilot care il termina este in sine un invingator. Normal as fi vrut sa termin mai in fata in top 20, sau chiar 15, dar daca ne uitam ce concurenta a fost anul acesta eu zic ca am reusit un rezultat bun. Asta a fost a zecea editie din America de Sud, cea mai grea de departe, inainte am mai avut un Dakar foarte greu, primul meu Dakar, din 2007, cel care s-a disputat in Africa. Acela a fost greu insa pentru ca a fost primul meu Dakar, nu exista comparatie, experienta acumulata intre timp si-a spus cuvantul. Dar, cu toata aceasta experienta acumulata, Dakarul din acest an, cu traseul ales, cu probleme de navigatie, cu tot nisipul si conditiile care ne-au intampinat a fost foarte greu. Cel mai greu moment a fost cand intram in Bolivia. Afara ploua, erau 1-2 grade, eram tot ud, aveam febra si am mers asa cam 5-600 de km. Am avut mare noroc ca ziua urmatoare a fost zi de odihna, m-am dus la un hotel din La Paz si am putut in sfarsit sa ma odihnesc si sa imi revin cat sa am puterea sa continui.”

Intrebat daca nu a fost tentat sa abandoneze, Mani a raspuns: „Când eram sus în munți, la peste 4500m altitudine si deja avusesem probleme de navigatie, mersesem prin caldurile desertului iar acum eram nevoit sa iau antibiotice pentru ca racisem, normal ca imi puneam in casca intrebarea: Ce caut eu aici si de ce am mai venit ca ma chinui? Dar cand ajungi la finis, in Cordoba, la festivitate, uiti toate greutatile care au fost.  Mai mult, acum in avion, am avut timp sa ma linistesc si sa analizez in detaliu ce s-a intamplat si imi fac deja planuri pentru Dakar 2019”

Felicitari Mani si mult succes in etapele nationale si internationale la care vei participa in 2018!!!