Cronica Finalei Campionatului Național de Motocros 2023 – Zărnești, BV 13-15 Octombrie
Campionatul National de Motocros a avut programata ultima sa etapa din sezonul competitional 2023. Finala a fost organizata de catre clubul Jitsu Zarnesti si s-a desfasurat pe circuitul din Brebina intre 13 si 15 octombrie.
Au concurat clasele:
- 14.10 (1 zi): 50 Jun Mari+Mici, AMA MX1+MX2, VET 1+2, FETE,
- 15.10 (1 zi): MX1, MX2, 125 JUN, 85, 65.
Am avut parte de o Finala de zile mari. Lupte pentru podium, răsturnări de situații la vârf, vreme bună, circuit în stare excelentă și transmisie LIVE pe pagina noastră de Facebook dar și pe cea a canalului Eurosport.ro.
Toți ochii au fost ațintiți pe clasa MX1, unde, după mulți ani, am avut doi sportivi foarte buni care au luptat de le egal la egal până în ultima manșă a sezonului pentru titlul de Campion Național. Dupa primele trei etape Krisztian Tompa conducea cu cinci puncte. George Cabal avea astfel nevoie de ambele manse castigate pentru a urca pe prima pozitie in clasament. Si iata ca George a reusit imposibilul in fata propriilor spectatori si intr-o transmisie LIVE care a fost preluată inclusiv de canalul Eurosport.ro. Sportivul de la Jitsu Zărnești este din nou Campion Național la clasa MX1 și avem toate premisele pentru un sezon competițional 2024 în care duelul cu Krisztian Tompa va fi la fel de spectaculos. La Gala Campionilor (care va avea loc pe 9 decembrie in Poiana Brasov), va urca pe treapta a III-a a podiumului Iosif Petru de la clubul Juvenes Tg. Mureș.
Campion Național la clasa 50cc Juniori Mici este Marin Luca Matei. Acesta reușește un parcurs aproape perfect cu o singură manșă pierdută în fața Vicecampionului, Strejuț Nicolae (Jitsu Zărnești). Moldoveanu Cucu Alexandru are propria sa luptă cu Curticăpean Lorenzo (Juvenes Tg. Mures), acesta reușind însă manșe finale mai bune și un avans de trei puncte in clasamentul general al sezonului plus locul trei național.
La clasa 50cc Juniori Mari, Anca Adam Aleodor (Top Cross TCS Otopeni), este noul Campion Național al României cu șase manșe câștigate din opt maxim posibile. Moldoveanului Ursu Gabriel încheie sezonul pe locul doi, iar pe trei are o creștere de formă evidentă de formă spre finalul sezonului Iordache Stefan (Jitsu Zărnești).
Și ajunem astfel la clasa 65cc, clasa care se anunța a fi cea mai disputată înainte de această Finală. Agonie și extaz pe parcursul zilei de duminică printre susținătorii celor doi sportivi de la Jitsu Zărnesti: Senchea David și Stoichitu Vlad. Inainte de ultima etapă intre cei doi era egalitate de puncte. Ziua a început bine pentru Senchea. Acesta a avut timpi sensibili mai buni în antrenamente și a dominat prima manșă. Vlad nu a avut cel mai bun start și la finalul primei ture de circuit era pe locul cinci. Acesta mărește însă treptat ritmul, face depășire după depășire și reușește să urce până pe locul doi. Start în manșa Finală. David pleacă bine și reușește holeshot-ul. Vlad ține însă de această dată aproape de rivalul și coechipierul său. Cei doi parcurg câteva ture de circuit fără ca Vlad să dea semne că va reuși depășirea. Când totul părea jucat, cei doi apar în fața publicului ieșind din zona împădurită a traseului cu Vlad la conducere. Șoc si exaltare în același timp. Vlad nu mai cedează șefia cursei până la finalul manșei și este astfel noul Campion Național al României la clasa 65cc. Felicitări amândurora pentru așa spectacol, așa campionat și așa fair-play! Ioviță Dean Victor (VN Motorsport), urcă pe locul trei național după un campionat muncit în care a avut propriul său duel cu Manea Vlad de la Jitsu Zărnești.
Jigmond Liviu Jr. este noul Campion Național al clasei 85cc. Sportivul de la Moto Extrem Lugoj câștigă ambele manșe în fața Vicecampionului Ioviță Mark Luca (VN Motorsport), profitând în același timp de lipsa lui Szoke Eross Mark (Steaua București). Acesta din urmă va urca pe treapta a III-a a podiumului național, lipsa acestuia de la etapa finală văduvind spectatorii de o luptă în trei pentru podium.
Cojanu Aida Ioana este Campiona României la clasa Fete. Nimic deosebit până aici din partea primei sportive care a punctat în Campionatul Mondial. Aida este însă și Campioană Națională la clasa MX2 în 2023, iar asta spune cu adevărat totul despre cât de bine a ajuns să meargă cea mai bună motocrosistă din România. Podiumul clasei MX2 a fost astfel monopolizat de sportivi de la clubul Juvenes Tg Mures, pe locul doi național clasându-se TUTUIANU TECAR Darius, iar pe trei GOLOVICICHIN Mihail.
Ambele manșe ale clasei MX125 sunt câștigate de NOVOIDARSCHII Nichita (Jitsu Zărnești), și astfel acesta este pentru prima dată Campion Național al României. Vicecampion este în 2023 CHIUJDEA Ioan (Sugas Sf. Gheorghe), iar pe trei urcă BALTAGA Daniel (Jitsu Zărnesti).
Clasa Veterani 1 este și în acest an locul de joacă al lui Cojanu Ionuț Marius (Juvenes Târgu Mureș). Pentru titlul de Vicecampion au luptat în acest an Strechioiu Sebastian (Lido Câmpina), și Giurgiuveanu Lucian (Juvenes Târgu Mureș). Grație rezultatelor bune din primele etape naționale are în final câștig de cauză sportivul de la Lido Câmpina.
Nagy Daniel este Campion Național al României la clasa Veterani2. Felicitări! Coechipierul său Fazakas Zoltan este pe locul trei, iar titlul de Vicecampion in 2023 merge la Molnar Sandor de la Juvenes Târgu Mureș.
La clasa Amatori MX1, cu 191 de puncte, câștigă Cupa FRM Baciu Alex Cristian de la Britmar Câmpina. SZAKACS Szabolcs este pe locul doi, iar SIMON Zsolt pe trei (amândoi de la clubul Motor Tehnic Tg. Mures).
VACARU Robert Iulian (CSM Flacăra Moreni), adună 170 de puncte și este câștigător al Cupei FRM la clasa Amatori MX2. Va urca pe locul doi la Gala Campionilor MOCAN Zakarias (Sugas Sfantu Gheorghe), iar JOO Jozsef Attila (Motor Tehnic Tg. Mures), pe trei.
Clasament General Final Motocros 2023 – dupa 4 etape
Rezultate CNIR Mx Et.IV Zarnesti – 50cc, Veterani, Amatori – 14.10.2023
Rezultate CNIR Mx Et.IV Zarnesti – MX1, MX2, MX125, 65cc, 85cc – 15.10.2023