Cronica CNIR Viteza & Campionatul European BMU – Et. III si IV – MotorPark 11-13.05.2017
Etapele III si IV din campionatul national si balcanic de viteza au avut loc in acest sfarsit de saptamana pe circuitul MotorPark din Adancata. Organizator a fost clubul CSM Bucuresti.
Au luat startul clasele: Juniori I, 85cc, 125SP, Moto3, 300cc, SSP, SBK, Formula 600 si Formula 1000.
Sambata, 12 Mai 2018 - Campionatul European BMU & Campionatul Național Individual al României la Viteză – Etapa III – MotorPark
La clasa Superbike toate sperantele noastre erau puse in campionul en-titre al clasei europene, Robert Muresan de la clubul CSM Bucuresti. Acesta este insa in acest an la bordul unei noi motociclete Ducati, pe care inca incearca sa se acomodeze. Dupa ce a condus o buna parte din cursa, Robi cade si lasa loc bulgarului Svetlin Ivanov. Spre bucuria fanilor clubului CSM Bucuresti, tot un pilot al acestui club ajunge pe locul doi european: Bogdan Vrăjitoru. Acesta urca astfel pentru prima dată pe cea mai inalta treapta a Campionatului Național Individual al României 2018 la disciplina Viteză. Pe treit ermină Zelca Adrian de la Constanta Moto Racing Team.
Iata ce ne-a declarat in exclusivitate castigatorul etapei nationale de Superbike, Bogdan Vrajitoru (CSM Bucuresti):
„Am luat un start bun și am vrut sa vad cât rezist în fata lui Mureșan. După câteva depășiri, el a încercat sa evadeze în stilul lui caracteristic și a căzut în timp ce rula în fața mea. Am ocolit motocicleta lui și mi-am continuat cursa de 14 ture gestionând diferența față de următorii piloți, reușind sa obțin locul 1 în Campionatul Național. Vreau sa mulțumesc echipei mele, CSM București, mecanicului meu, Cyril Kons, pentru motocicleta setată excelent. Ii dedic prima mea victorie din CN 2018 fratelui meu, Mircea Vrăjitoru! Forța și revenirea lui e tot ce mă motivează să continui în acest sport.”
La cursa clasei SuperSport se impune autoritar Ionel Pascotă de la Clubul I.I. Pascotă Timișoara. Pe doi termină Giorgiev Alexander din Bulgaria iar pe locul trei Petrovici Liviu Adrian de la Constanta Moto Racing Team. La clasa F600 s-a impus Vlad Neaga de la VN Motorsport, urmat de turcul Kerem Ulcar si bulgarul Yanislav Dimitrov.
La F1000 a castigat bulgarul Boyko Bozhivov, urmat de Szekely Alexandru de la CS Dumbrăvița și Gherghina Valentin de la Go Racing București.
La Juniori I se impune SZASZ Oliver de la Steaua Bucuresti urmat de Gănescu Daria de la ACS Odobesti. PASCOTA Patrick castiga la clasa 85cc in fata stelistilor HAVADTOI Jozsef si KAKASI Margit.
Duminica, 13 Mai 2018 - Campionatul European BMU & Campionatul Național Individual al României la Viteză – Etapa IV – MotorPark
Prima cursă a zilei, cursa clasei 85 cc a fot câștigată tot de Patrick Pascotă de la Clubul Pascotă I.I. Timișoara.
La clasa F600 se impune pentru a doua oara Vlad Neaga de la VN Motorsport în fața a doi piloți bulgari. Acesta ne-a declarat in exclusivitate urmatoarele: „Sincer, nu ma asteptam sa castig cursele de la Motorpark. Obiectivul nostru era clar, o clasare printre primii piloti in BMU, insa dupa descalificarea din prima cursa in Grecia, am stiut ca va fi foarte dificil. A fost o surpriza cand vineri am vazut ca am cel mai bun ritm de la clasa F600 si astfel m-am mentinut pe tot parcursul weekendului pe prima pozitie. Cursa de sambata mi-a pus multe probleme, am fost depasit la start de 3 piloti asa ca revenirea pana pe prima pozitie a fost o provocare. Lupta pentru victorie a fost foarte grea deoarece m-am batut cu un pilot turc, mult mai experimentat, si cu o motocicleta mult mai puternica. Cu 4 ture inainte de final am reusit sa trec pe pozitia I dar am fost depasit neasteptat chiar in ultimul tur. Cand am crezut ca victoria este pierduta, mi s-a ivit o trasa mai rapida cu care am reusit sa obtin locul I cu 4 viraje inainte de final. Duminica ma asteptam la un nou duel, insa pilotul turc a mers peste limita lui si a cazut in faţa mea cu 3 ture inainte de final. Mi-as fi dorit o lupta mai intensa dar asta este motociclismul. Am fost surpins sa aflu ca sunt in fruntea campionatului BMU, acum putem vorbi chiar de castigarea campionatului. Simt ca Romania merita sa fie invingatoare si la aceasta clasa. Vreau sa le multumesc tuturor sustinatorilor, fanilor, prietenilor si familiei. Deasemenea vreau sa il felicit si pe coechipierul si prietenul meu, Alex Szekely care a obtinut podium in ambele curse BMU la clasa F1000, o mare parte din evolutia mea, este datorita lui. CS Dumbravita si Carmarione sunt principalii sponsori care fac posibila participarea mea in motociclism asa ca si ei merita o mare parte din aplauze. De asemenea, mulţumesc si Consiliului Judetean Timiş.”
Cine a urmărit cursa clasei F1000 a avut parte de ceva dramă. Cursa a fost declarata uda dupa ce cativa stropi de ploaie au amenințat circuitul. Startul a fost amânat 10 minute. Între timp ploaia s-a oprit și pista a fost uscată pe tot parcursul cursei. Liderul cursei, bulgarul Boyko Bozhivov cade, dar are „norocul” unei alte căzături în același tur, iar directorul cursei decide să dea steag roșu. Cursa se reia pentru încă 5 ture și bulgarul Boyko Bozhivov câștigă , urmat de Szekely Alexandru de la CS Dumbrăvița și Gherghina Valentin de la Go Racing București. Pe locul trei în Campionatul Național termină Adrian Rus de la CSM București.
Finalul zilei a adus o vreme destul de capricioasa si emotii mari pentru noi. România câștigă însă întrecerea pe națiuni după ce Robert Mureșan și Ionel Pascotă se impun la clasele Superbike și Supersport. In Campionatul Național al clasei Supersport termină pe doi MAINESCU Dan Vasile de la CSM Bucuresti iar pe trei BIRLADEANU Florin de la Century Team Odobesti.
La Superbike avem podium integral românesc la CE BMU, cu Bogdan Vrăjitoru pe doi si Adrian Teodorescu pe trei. Acesta din urmă ne-a declarat dupa primul sau podium de Superbike: „Anul asta am decis sa alerg la clasa SBK 1000 cu BMW1000RR Race model 2009. Calin Florin a făcut toate acestea posibile el fiind cel care mi a pus la dispoziție motocicleta și mai ales suportul tehnic de echipa care este foarte important, fără el nu poți performa. Nu am sponsori si astfel ma lupt la fiecare etapa sa pot concura și sper ca în viitor acești sponsori sa vina mai repede, sa ne putem extinde astfel planurile de curse. Cat despre cursa cum am zis am început anul și sezonul cu acest BMW 1000rr pe care nu-l cunosc foarte bine pe circuit. Anul trecut am făcut rodajul acestei motorete și mi-a plăcut foarte tare. În acest sezon cu tot cu cele 4 etape de Campionat Național și Est European BMU am doar 6 zile cu el pe circuit. Fără antrenament, fără setări, fără bani de gume sunt mereu la limita extrema. Vorbind doar de cursa Etapei a IV-a a Campionatul Est European, aceasta s-a ținut pe ploaie si am alergat alaturi de cei mai buni piloți Robert Mureșan, Bogdan Vrăjitoru si Martin Choy, piloți care au alergat la mondiale. Am reușit sa fac o figura frumoasa depasindu-l pe Martin Choy în turul 9 asta după ce am decis sa deschid viziera deoarece casca se aburea la viteza mica în acele de par. După această depășire am început sa trag tare văzând ca sunt rapid în ultimul tur m am apropiat la 2.7s de pilotul din fata dar prea târziu cursa s a terminat după 14 ture. Am fost la 0.009 s de Best ul cursei stabilit de Muresan. Sper sa repet aceasta performanta și mulțumesc lui Calin Florin care a făcut toate acestea posibile și prietenului nostru de boxă Florin Barladeanu pilot SSP 600 care ne a împrumutat cauciucurile. Sa ne auzim cu bine la următoarea etapa nationala.”
In urma victoriei din etapa a IV-a, Robert Muresan preia conducerea la clasa regina a Campionatului European BMU. Acesta ne-a declarat la finalul etapei: „În primul rând vreau să mulțumesc echipei pentru acest rezultat, care a muncit toata noaptea până cu 20 de minute înainte de începerea cursei să remedieze problemele motocicletei care s-a avariat serios în cursa de sâmbătă. Au facut un efort deosebit si mi-au livrat motocicleta cu care am caștigat duminică etapa. Îi felicit pe românii care au pus umărul și au făcut ca podiumul să fie întegral românesc, Vrajitoru si Adrian, și nu în ultimul rând clubului CSM Bucuresti, fanilor și tuturor celor care mă sprijină și mă susțin.”
Rezultatele finale ale CE BMU Et. III si IV sunt disponibile aici.
Rezultatele finale ale CNIR Viteza Et. III si IV sunt disponibile aici.
Urmatoarele doua etape balcanice si nationale de Viteza vor avea loc pe acelasi circuit MotorPark, intre 16 si 17 iunie 2018.