Cronica BMU Viteza Et. 4 & Supermoto Et. 4-5 – Plevna, BG 12-13.09.2020
Federatia Bulgara de Motociclism a organizat la sfarsitul saptamanii trecute mai multe etape din Campionatul European BMU de Viteza si Supermoto. S-au desfasurat la Plevna etapele 4 si 5 de Supermoto si etapa 4 din Campionatul BMU de Viteza.
La Viteza au concurat clasele: SP125, SSP300, SSP600, SBK F600, F1000.
La Supermoto au concurat clasele: SM65, SM85, S3 OPEN (Senior).
La Viteză la clasa 300cc se impune Dumitru Robertino. Urcă pe același podium pe locul trei și Patrick Pascotă. Daria Gănescu a condus cursa clasei 300cc câteva tururi, cade în turul 6, revine pe traseu și încheie pe locul 6. Tot la această clasă, Alex Pahome a terminat pe locul 5, iar Vlad Chivu pe locul 8.
Robertino concurează și la clasa Supersport unde urcă din nou pe podium, pe locul 3. Claudiu Paulet termină pe locul 10 la clasa F1000, iar Radu Balas pe 2 la clasa F1000-B.
În final, grație rezultatelor obținute de sportivii din România, echipa noastră încheie pe locul doi la întrecerea pe națiuni.