CNIR Motocros, Etapa a IV-a – Odorheiu Secuiesc, 24 Septembrie 2016
La inceput de toamna, dupa ce caldurile s-au domolit, competitia interna de motocros a revenit cu o noua runda, avand programata sambata 24 septembrie etapa a patra a Campionatului National Individual al Romaniei la Motocros. Gazda competitiei a fost orasul Odorheiu Secuiesc, localitate cu traditie in motocrosul intern.
Clubul ACS Motor Tehnic din Tirgu Mures, creatia lui Daniel ‘Doni’ Nagy pentru a creste valoarea motocros-ului autohton, ajutat de autoritatile locale dar si de iubitori si pasionati de motocros din zona, inclusiv de membrii clubului Steaua Bucuresti, a pregatit cursa cat mai bine cu putinta si a rezultat, considerand vremea buna din saptamana premergatoare cursei, un eveniment de succes!
Componenta principala a organizarii – traseul – a fost reamenajata, pastrand insa forma sa cunoscuta. Munca asidua a organizatorilor din zilele anterioare competitiei au ajutat traseul sa arate perfect pentru intreceri, fara praf si fara noroi.
Lipsa competitiilor oficiale timp de cinci ani de la Odorhei s-a putut observa prin prezenta masiva a publicului la traseu, care a umplut parcarile si zonele de spectatori. Iubitorii de sport cu motor din zona, dar si din restul tarii, au venit in numar mare – aproximativ 2.000, sa priveasca pilotii si motocicletele care de la an la an sunt mai bine dotati tehnic si mecanic. Printre spectatori s-au remarcat diferiti multipli campioni nationali, cum ar fi legenda motocros-ului romanesc Ernest Mulner, Laszlo Ferenczi de la viteza sau sportivi de varf de la disciplina enduro: Domokos Csaba si Jozsa Norbert-Levente.
S-au inscris un numar de 60 de piloti din toate zonele tarii, acoperind toate clasele de concurs. Se observa o imbunatatire remarcabila a prezentei pilotilor la clasa 50cc. Dupa ce acum doi ani aceasta clasa era mai slab populata, acum grila de start a fost plina cu 11 dintre cei mai mici piloti, pentru al doilea sezon consecutiv! Acest lucru bucura pe toti cei implicati in motocros si arata un potential reviriment al ramurei.
De cealalta parte insa, cursa profesionistilor acuza in continuare lipsa de la start a multor piloti consacrati din Romania. Unii dintre ei s-au retras din activitatea competitionala, altii au fost accidentati in timp ce unii prefera in continuare sa nu se prezinte la competitii.
Astfel s-a ajuns ca atractia principala a spectatorilor sa fie cursa cea mai numeroasa, cea de Amatori+Veterani. Aici lucrurile par sa devina din ce in ce mai interesante pe masura ce pilotii sunt mai bine pregatiti si mai bine dotati tehnic. Printre cei 24 de piloti aliniati la start s-au numarat sportivi de renume din motocros-ul nostru: Fazakas Zoltan, Nagy Daniel, Enceanu Alexandru, Gagyi Peter, avandu-i alaturi si pe Ervin Zsolt Kovacs si Zsolt Varga de la enduro.
Impreuna cu acestia au concurat sportivi ce se pregatesc in mod regulat la cluburile lor, rezultand curse si dueluri placut de urmarit, atat in fruntea cursei cat si mai in spate.
Desi vine de la tot-teren, Kovacs Ervin Zsolt a dominat intrecerea reusind sa se impuna in fata lui Fazakas Zoltan, Gagyi Peter, Varga Zsolt si Borghetti Giampiero. Endurist-ul a etalat o tehnica excelenta in virajele de 180 de grade ale traseului iar motorul sau de 300cc in doi timpi l-a ajutat pe numeroasele trase de urcare.
In spatele sau, cei doi veterani vesnic in forma de competitie, Zoltan Fazakas si Gagyi Peter s-au duelat pe parcursul cursei, primul castigand cu un avans consistent ambele manse.
Podiumurile au avut urmatoarea configuratie:Amatori MX1:1. Kovacs Ervin Zsolt (BGS Motorsport Bucuresti)2. Varga Zsolt (Adventure Ride Bucuresti)3. Sanduly Tamas (Csiki Enduro & MX Harghita)Amatori MX2:1. Okos Zsolt (Steaua Bucuresti)2. Pridon Radu (Steaua Bucuresti)3. Biro-Toth Szebasztian (ACS Motor Tehnic Mures)Veterani 1:1. Fazakas Zoltan (Csiki Enduro & MX Harghita)2. Gagyi Peter (CSM Bucuresti)3. Borghetti Giampiero (Moto Extrem Lugoj)Veterani 2:1. Enceanu Alexandru (SMART Brasov)2. Nagy Daniel (Steaua Bucuresti)3. Solyom Szilard (Moto Extrem Lugoj)
La aceste clase ultima etapa se va dovedi a fi foarte interesanta, clasamentul general redand o serie de dueluri foarte stranse in competitia pentru titlu: spre exemplu la Amatori MX2 patru piloti din varful clasamentului sunt despartiti de numai 11 puncte: Zsolt Okos 166 puncte, Lucian Giurgiuveanu 164 puncte, Antal Szilard si Alexandru Boran cate 155 puncte.
De asemenea foarte interesanta si situatia lui Zoli Fazakas, care a bifat 8 victorii din 8 posibile in acest sezon, urmarind la Prundu sa incheie un sezon ‘perfect’ in cazul in care va castiga din nou ambele manse. 200 de puncte din 200 posibile au mai realizat in acest sezon doar Juniorii claselor 50cc, acolo unde Milan Bartha si Cojanu Maya, ambii de la Steaua Bucuresti, sunt neinvinsi.
Au urmat cursele clasei 85cc + 65cc, unde ordinea valorica a fost asemanatoare in ambele manse, departajarea facandu-se in caz de egalitate dupa clasarea in mansa a doua. A fost cazul primelor doua pozitii de la clasa 85cc, unde Strejut Horia a ocupat locul secund in prima mansa dar a castigat mansa a doua, clasandu-se la finalul zilei pe locul 1, desi la egalitate de puncte cu Eross Koppany, care invinsese in prima mansa si ocupase locul secund in a doua. In ambele manse locul trei a fost stabilit de intrecerea dintre Aida Cojanu si Oliver Szasz, Aida fiind triumfatoare de aceasta data. Locurile 5 si 6 au fost castigate de Ferenc Szasz si Ferencz Ilyes, pe care ii asteptam si la etapele viitoare.
La clasa 65cc Cristian Marinescu a castigat fara emotii in fata lui “Nicuta” Chiujdea, locul trei fiind ocupat de Theodor Pridon. Razvan Teodorescu de la Dementor Racing Codlea s-a clasat pe locul al patrulea la aceasta clasa, surclasandu-i pe Simo Bence si Luca Draghici.
65cc:1. Marinescu Cristian (Vectra Zarnesti)2. Chiujdea Ioan (CSM Bucuresti)3. Pridon Theodor (Steaua Bucuresti)85cc:1. Strejut Horia (Jitsu Zarnesti)2. Eross Koppany (Steaua Bucuresti)3. Cojanu Aida (Top Cross TCS Otopeni)
Clasa cea mai mica – 50cc – a aliniat la start 11 piloti impartiti in doua grupe de varsta, generand in cele doua manse de 10 minute + 2 ture zeci de depasiri si rasturnari de situatie. Fapt imbucurator ca parintii isi indruma copii in continuare catre motocros, in ciuda greutatilor presupuse de aceasta ramura. Le multumim pentru contributia lor adusa unui viitor mai bun pentru motocros-ul romanesc!
De notat ca intrecerea celor mici a fost dominata de cea mai mica membra a familiei Cojanu – Maya, care ii calca pe urme surorii sale mai mari Aida. S-au remarcat toti micii piloti de la aceste clase si toti merita atentie speciala: micutii frati Benczedi, Zoltan si Tamas, care au inregistrat rezultate foarte bune la primele lor participari, Mark Iovita, Chivu David, amandoi viitor produs al scolii lugojene de motocros, Milan Bartha, Martin Szasz, Movileanu Albert de la Steaua Bucuresti, Suiaga Luca sau Alexandru Szabo Neamtu fiind numele viitorilor posibili campioni la motocros.
50cc Juniori II:1. Cojanu Maya (Steaua Bucuresti)2. Benczedi Zoltan (Csiki Enduro & MX Harghita)3. Szasz Martin (Steaua Bucuresti)50cc Juniori III:1. Bartha Milan (Steaua Bucuresti)2. Iovita Mark (Moto Extrem Lugoj)3. Becze Vince (Csiki Enduro & MX Harghita)
Ultima clasa de concurs din cadrul etapei a fost cea rezervata pilotilor profesionisti MX1+MX2+MX2 Juniori. Acestia se pregatesc in mod regulat, unii au multi ani de experienta iar altii sunt deja ‘veterani’ ai acestui sport.
Idolul local Balasz Istvan se anunta inainte de eveniment un puternic oponent pentru veteranul MX1, Mihai Stoichescu. Multi spectatori isi doreau sa vada un duel pe traseu, insa un accident la antrenamentele din saptamana premergatoare etapei i-a cauzat o luxatie la mana stanga. Cu toate acestea ‘Isti’ a intrat in cursa pentru a incerca o replica lui Mihai insa s-a vazut nevoit sa puna punct concursului dupa doar o mansa.
Practic a pilotat doar cu o mana si se expunea inutil unei accidentari si mai grave.
In aceste conditii Mihai Stoichescu a avut parte mai mult de un antrenament mai serios decat o veritabila batalie pentru pozitii, surclasandu-si facil competitorii, nerenuntand totusi la stilul caracteristic de a face spectacol pentru publicul prezent in numar foarte mare.
Totusi la aceasta clasa s-au inregistrat si doua evenimente nedorite: accidentul Iasminei Stan de la startul mansei unu, care initial a parut a fi serios, oprindu-se cursa cu steag rosu, si cazatura numarului de concurs #99 Costin Viorel Radu din mansa unu, dupa re-start.
Daca Iasmina a revenit imediat in concurs, dand chiar o replica buna celor din clasa ei, nu acelasi lucru se poate spune despre pilotul junior de la enduro, care a cazut dupa trambulina de la sosire, fiind transportat la spital cu o suspiciune de fractura de clavicula. Totusi, vestile spun ca pilotul este OK, fiind externat in scurt timp.
MX1:1. Mihai Stoichescu (Moto Extrem Lugoj)2. Ionut Cojanu (Steaua Bucuresti)3. Vlad Rosu (Moto Extrem Lugoj)MX2:1. Istvan Balazs (Steaua Bucuresti)MX2 Juniori:1. Iasmina Stan (CSM Bucuresti)2. Hunor Lukacs (Lupo Racing Timisoara)3. Razvan Stanescu (Steaua Bucuresti)
Multumim sponsorului YACCO atat pentru sprijinul neconditionat oferit sportivilor de la aceasta ramura cat si pentru premiile acordate, multumim organizatorilor, multumim autoritatilor locale si mai ales marilor pasionati de motocross din zona sau din tara care s-au implicat in organizare, printre care Nagy Daniel, Traian Mihailescu si Balazs Ivan, fara de care aceasta etapa reusita nu ar fi avut loc.
Urmeaza Etapa a V-a (Finala) a CNIR Motocros care se va desfasura Sambata 29 octombrie la Prundu, judetul Giurgiu. Fiti alaturi de noi!
Va asteptam in numar cat mai mare la competitiile sportive!
Credit foto: Pall Robert