MX GP – Sevlievo, Bulgaria
In weekendul Pastelui vama Giurgiu a fost mai aglomerata decat de obicei, de aceasta data nu pentru goana spre all inclusive-ul de pe litoralul bulgaresc ci de un alt all inclusive, mult mai exclusiv, destinat celor ce vor devoreze motocross la standard mondial, nu platouri cu fripturi.
Conducatorii motociclismului din tara vecina, desi se confrunta cu mari probleme financiare, au reusit sa aduca in tara lor si in 2014 o etapa de campionat mondial de motocross, singura din sud-estul Europei.
Etapa din acest an a fost dedicata lui Vincenzo Mazzi, membru fondator al Uniunii Europene de Motociclism si presedinte al acesuri forum, care luni 14 aprilie 2014 a trecut in nefiinta. In memoria sa, la deschiderea oficiala a evenimentului s-a tinut un moment de reculegere. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Saptamana premergatoare nu a fost una prea fasta pentru motocross si din alt punct de vedere, acela al conditiilor meteo, care au fortat organizatorii sa modifice traseul in doua puncte esentiale pentru siguranta pilotilor, din cauza ploilor ce au cazut neincetat pana sambata dimineata.
De asemenea si programul a fost schimbat, programandu-se mai putine curse de antrenament pentru a se proteja traseul de formarea santurilor. Trebuie mentionat ca spre deosebire de alti ani, evenimentul bulgaresc a gazduit mai multe curse: Campionatul European 125cc, 250cc si 300cc si Campionatul Mondial 250cc si clasa regina 450cc.
Romania a fost implicata atat in comitetul de organizare prin doamna Nicoleta Olariu – oficial pentru cursa europeana de 250cc, dar si cu trei sportivi: George Cabal la cursa mondiala de 250cc, Alex Rosu si Ionut Corbea la cursa europeana de 125cc. Acestia din urma au dorit sa isi testeze abilitatile alaturi de cei mai buni piloti din Europa in dorinta lor de a creste valoric. In final au ratat la limita calificarea in cursele principale insa au castigat o experienta care, odata importata in tara noastra, ajuta la cresterea motocrosului romanesc. Le multumim si le dorim mult success in continuare.
George Cabal, beneficiind de experienta participarii in campionatul Germaniei, a obtinut calificarea in cursele principale insa nu a reusit sa-si atinga obiectivul personal stabilit, acela de a termina in primii 20. Nu a fost departe terminand prima mansa pe 21 si a doua pe 24. Il felicitam pentru determinarea aratata pe dificilul traseu bulgaresc si pentru ocazia oferita noua de a sustine un pilot roman intr-o cursa mondiala.
Pentru primele pozitii ale curselor s-au batut piloti cu foarte multa experienta, veniti din tari unde investitiile in acest sport sunt pe masura: Franta, Italia, Olanda, Germania, Belgia, etc.
Cursele clasei mici, 125cc, au fost animate de prezenta unui sportiv local, Michael Ivanov care a luptat din greu pentru podium in ambele manse. Cu un public numeros in spate care il ovationa la fiecare tura micutul bulgar a reusit sa ocupe in final treapta a doua a podiumului dupa ce in mansa a doua a condus cursa aproape de jumatate din durata ei.
Un alt pilot bulgar implicat a fost Petar Petrov, pilot la clasa mondiala de MX2. Acesta concureaza de cativa ani pentru diferite echipe implicate in Campionatul Mondial si, de fiecare data cand vine acasa isi incanta fanii. Cu toate ca nu a reusit sa urce pe podium si chiar a cazut la start in prima mansa, Petar a oferit multa satisfactie spectatorilor locali prin stilul agresiv cu care ataca pilotul din fata sa, castigand pozitie dupa pozitie. Etapa a fost castigat de Jefrey Herlings, pilot olandez la echipa KTM Factory Racing. ( rezumat cursa de calificari http://www.youtube.com/watch?v=D9tJEwdeVTk )
In cele din urma la clasa mare 450cc, din acest an denumita MXGP, s-a impus campionul mondial din ultimii ani, cel care domina aceasta clasa aparent fara sa-i stea nimeni in fata: Antonio Cairoli (KTM Factory Racing). Desi in prima mansa a fost invins de francezul Gautier Paulin, in a doua mansa italiantul s-a razbunat cu varf si indesat castigand cursa detasat pe o ploaie densa si un noroi pe masura. La general primii cinci piloti au fost: Antonio Cairoli, Gautier Paulin, Jeremy Van Horebek, Clement Desalle, Kevin Strijbos. (rezumat cursa de calificari http://www.youtube.com/watch?v=eGi61c4Ul5s )
Cu victoria italianului s-a incheiat etapa a cincia din campionatul mondial de motocross dar mai trist este ca, foarte posibil, si o pagina foarte importanta din motocrosul bulgar si esteuropean. Asa cum si directorul federatiei internationale de motociclism, Wolfgang Srb, a punctat in discursul de deschidere ar fi mare pacat ca o arena ca aceea de la Sevlievo, considerata una din cele mai reusite din lume, sa nu mai beneficieze de sprijin de la autoritatile guvernamentale bulgare.
Inca din 2002 Bulgaria gazduieste curse de mondial insa din 2013 federatia locala intampina mari probleme financiare si desi anul trecut s-a semnat un accord pentru trei ani, cursa din 2014 a fost organizata pe datorie. Acel aproape jumatate de million de euro, pretul pentru gazduire, reprezinta se pare un efort prea mare. Totusi Bogdan Nicolov, presedintele federatiei bulgare, si omul caruia i se datoreaza tot progresul motociclistic bulgar a promis ca va face toate eforturile de a continua.
Noi, cei care trecem granita cu atata placere an de an pentru a-i vedea pe Cairoli si competitorii sai, le multumim bulgarilor pentru ocazia oferita si le uram mult succes in rezolvarea problemei organizarii mondialului si in viitor. RESPECT BULGARIA!
Best moments: http://www.youtube.com/watch?v=Nw43T5En6UU&feature=youtu.be
Rezultate complete aici: http://www.mxgp.com/results/standings
Mai multe foto aici: http://www.welovemx.ro/photo/world_mx_2014/11
DIACONU BOGDAN