Sergiu Grecu – Castigator Red Bull Romaniacs 2017 la Clasa Bronze
Proaspatul castigator Red Bull Romaniacs 2017 la Clasa Bronze - Sergiu Grecu de la Moto-Clubul Haita Deva #338, a dorit să împărtășască cu noi câteva gânduri la final: Dupa victoria de la Red Bull Romaniacs clasa Bronze pot spune ca ma simt foarte fericit, nu ma asteptam deloc la un asemenea rezultat, am tras tare si am muncit din greu, chiar ma bucur enorm. Cand am plecat de acasa nu am plecat cu gandul podiumului, am mers sa ma dau de placere, de aceea a fost o surpriza enorma si cred ca asa ies cel mai bine lucrurile, cand le faci cu devotament si placere. Anul viitor ma gandesc sa particip la silver, nu voi avea asteptari mari nici acolo, vor fi adversari mult mai buni si un traseu mult mai dificil, va fi o provocare noua si o experienta minunata, ca si cea de anul acesta de altfel. Toate multumirile mele merg catre parintii mei, fara acestia nu puteam ajunge asa departe. M-au pus pe motor de cand aveam 4 ani si le multumesc enorm, probabil nu puteam descoperi aceasta pasiune fara ei. Acum face parte din viata mea, traiesc cu asta in sange. Ii admir enorm pe parintii mei, mereu imi dau puterea sa merg mai departe. Cursa a fost foarte grea si nu vad cum as fi putut scoate un timp asa bun fara mecanicul meu, care sa se ocupe de problemele motorului in service point. Dupa parerea mea, mecanicul are rolul cel mai important intr-o echipa. Nu cred ca ar fi vreo cursa la care sa pot merge fara acest mecanic, nu ar mai fi la fel. Asa ca, iti multumesc mult Zoltan Burjan! Vreau sa felicit toti competitorii, de la toate clasele, pana la urma riderii sunt o familie, indiferent ca unii sunt si la mii de kilometri departare. Toti au muncit la fel de tare si toti trebuie felicitati si respectati, toti din acest sport se inteleg de minune si se ajuta la nevoie, asta e cel mai important. Asa ca ii felicit pe toti si stiu cat au muncit, si cat de fericiti pot fi cand termina un asa concurs precum Red Bull Romaniacs. Le urez numai bine tuturor din aceasta lume a riderilor si sper sa ne vedem cu bine in viitor. Ii sustin sa munceasca cat mai mult si mai ales sa nu se dea batuti, ar trebui sa fie mult mai multi romani la Red Bull Romaniacs, anul viitor ar fi o surpriza placuta sa ne strangem mai multi, asa ca sper sa ne vedem si la anul acolo. Mult noroc in anul competitional si spor la cat mai multe antrenamente fara accidente! Si vreau ca toti sa stie cat de frumoasa e Romania, toti trebuie sa fim mandri ca suntem romani!
—————-
Mulțumim Sergiu pentru frumoasele tale cuvinte, avem speranța că anul viitor ne vom revedea pe podiumul de la Silver!