Romanii #29 Mani Gyenes si #80 Marcel Butuza termina Raliul Dakar 2017
Mani Gyenes termina Dakar 2017 pe locul 17, Marcel Butuza pe locul 71 !
Dupa o saptamana in care a luptat sa recupereze, #29 Emanuel Gyenes a izbutit un rezultat impresionant clasandu-se pentru a treia oara in cariera in top 20-ul unei editii din Raliul Dakar. Pilotul Autonet Motorcycle Team a incheiat odiseea din motorsport cu al 17 – lea timp la general si ocupa locul 7 in clasamentul pilotilor privati.
Al saptelea Dakar din cariera pentru Emanuel Gyenes a debutat pe 1 ianuarie in Asuncion, Paraguay cu startul ceremonial al editiei 2017. De pe 2 ianuarie au inceput sa se desfasoare etapele si satmareanul urca treptat in clasament ajungand in ziua de odihna din La Paz, capitala Boliviei, cu al 18 – lea timp in clasamentul general. Aceea a fost si ziua in care organizatorii au decis sa reexamineze GPS-urile primilor 20 clasati si sa aplice penalizari pentru o alimentare intr-o zona discutabila. Mani s-a aflat printre cei care au primit ora de penalizare si ajuns pe locul 29. Urmatoarele etape s-au transformat intr-o cursa de recuperare, iar la finalul celor doua saptamani de raliu a urcat pe podiumul de finis, din Buenos Aires, cu al 17 –lea timp. In clasamentul rezervat pilotilor privati, Mani ocupa locul 7, de altfel Amaury Sport Organisation, organizatorul Dakarului, se refera la riderul roman ca la unul dintre cei mai buni piloti privati din rally-raidul mondial.
Marcel Butuza #80 Vectra Racing Team reuseste sa termine pe pozitia 71 din cei 97 de sportivi care au ajuns la final in 2017, fiind la al treilea Raliu Dakar din cariera dus la bun sfarsit, dupa reusitele din anii 2011 si 2012, atunci cand a fost aproape de a castiga clasa Marathon. In 2017, clasamentul general al clasei Marathon il regasim la finalul concursului pe Marcel pe un respectabil loc 19 din peste 40 de participanti.
Emanuel Gyenes #29 Autonet Motorcycle Team:
”Au fost doua saptamani foarte grele anul acesta. In Bolivia au fost probleme de aceasta data cu vremea. Am stat acolo sase zile si s-au anulat doua probe, s-au scurtat alte doua. Acolo am avut probleme mari si eu am avut probleme cu navigatia. Anul acesta organizatorii au schimbat metoda de navigatie, au facut sa fie putin mai greu si toti concurentii si de la auto si de la moto am avut probleme cu navigatia.
Prima saptamana a fost una buna, nu am avut mari probleme doar ca in ziua de odihna, la sfarsit, am primit vestea ca sunt penalizat cu o ora. Asta pentru ca in ziua in care am trecut din Argentina in Bolivia, la granita nu era punct de alimentare si eu am iesit un km ca sa alimentez. Penalizarea m-a dus pe locul 29 si sincer nu credeam ca mai pot ajunge in top 20. Dar la sfarsit am tras tare, am avut si putin noroc si am ajuns pe locul 17 la general, iar acest rezultat nu este departe de ce mi-am propus. Normal ca as fi vrut sa fiu mai in fata, sa fiu in top 15, dar avand in vedere penalizarea primita este foarte bine si locul 17.
Sper ca voi putea sa fiu aici si in anii urmatori.
Multumesc echipei Autonet, multumesc Schlemmer si tuturor partenerilor. Multumesc familiei, sotiei mele care ma sustine in continuare si tuturor celor din Romania care ma sprijina sa pot face aceste rezultate.”
Dakar 2017 o editie a extremelor
- s-a concurat la 2 grade C in Anzii Bolivieni si la peste 45 de grade C in Argentina;
- 4 probe speciale la altitudini de peste 3.500 de metri;
- 4.995 m altitudinea maxima, aici s-a rulat in regim de legatura;
- 3.640 m altitudinea din La Paz, capitala Boliviei si locul zilei de odihna;
- o etapa anulata din cauza ploilor torentiale, in Bolivia;
- o proba speciala anulata din cauza alunecarilor de teren care au blocat accesul catre unul dintre bivuacuri, in Argentina;
- s-au parcurs aproximativ 9.000 de km in 2 saptamani;
- cea mai dificila editie la capitolul navigatie din ultimii 15 ani;
- au ajuns la finis 97 de motociclete din totalul de 144 cate au luat startul;
Clasament general Raliul Dakar 2017 :
1. Sam Sunderland, Red Bull KTM Factory Rally, KTM, 32:06:22
2. Matthias Walkner, Red Bull KTM Factory Rally, KTM, 32:38:22
3. Gerard Farres Guell, Himoinsa Dakar Team , 32:42:02
…………………………
17. Emanuel Gyenes, Autonet Motorcycle Team, KTM, 35:54:58
…………………………
71. Marcel Butuza, Vectra Racing Team, KTM, 48:13:32
…………………………
Revenirea in Romania
Emanuel Gyenes si Marcel Butuza cei doi rideri romani care au concurat in Raliul Dakar 2017 vor ajunge pe aeroportul Henri Coanda Bucuresti – Otopeni, marti, 17 ianuarie, ora 09:30 cu o cursa ce vine din Istanbul.