Prejmer Raceway – Campionatul National de Supermoto si Viteza Jr. Et.V – 18-20.06.2021
Campionatul National de Supermoto si Viteza Juniori pe Motodrom are programata o noua etapa la sfarsitul acstei saptamani in localitatea Prejmer, din judetul Brasov. Organizator al celei de a V-a etape nationale din sezonul competitional 2021 este clubul Jitsu Zărnești. Pentru prima data vom pasi alaturi de sportivii nostri pe circuitul Prejmer Raceway. Lasam in urma frumoasele amintiri ale traseului de supermoto VIK Power din Arad si incepem o noua aventura pe un traseu ce se anunta o provocare atat pentru tinerii sportivi din Capionatul de Viteza al Juniorilor cat si pentru experimentații concurenți ai disciplinei Supermoto.
Vor concura următoarele clase în funcție de disciplină:
- Supermoto – SM65, SM85, SM Open, SM Hobby, SM Veterani
- Viteză Juniori pe Motodrom - Junior I, II, III, 85cc, 125 Sport, Moto 3
Circuitul Prejmer Raceway are 1.250 m lungime, o lățime de 8-10m și 14 viraje (7 de stanga si 7 de dreapta). Traseul este la doar 16 km de Brașov și este omologat internațional pentru concursurile de karting. Comparativ cu pista de la Arad, acest nou circuit este mai rapid, având inclusiv zonă de off-road pentru disciplina Supermoto.
Sâmbătă, 19 iunie, avem programate antrenamente libere (între orele 10: și 13:00), și oficiale (între orele 13:20 și 14:45), cursa Juniorilor (14:20) și Festivitatea de Premiere.
Duminică sunt programate le prima oră turele de încălzire (ora 09:05), urmând ca de la 10:30 să avem prima cursă a zilei. Festivitatea de Premiere pentru toate clasele de Supermoto si Viteză Jr. este programată la ora 13:30.
Vineri, 18 iunie, este zi de antrenamente libere – circuitul având o ofertă promoțională pentru sportivii licențiați ai FRM (200 ron toată ziua).
Braescu Denis de la clubul Lupo Racing Timisoara conduce în clasamentul clasei SM Open , urmat de Dumitru Robertino și Andrei Filimon.
La clasa SM Veterani îl avem în frunte pe Lelli Andrea (VN Motorsport Timișoara), cu 194 de puncte, urmat de Popoviciu Lucian și Trăistaru Sorin Constantin (care după primele două etape era la egalitate de puncte cu Lelli pe locul 1).
Pascotă Patrick de la clubul Pascotă I.I. Timișoara conduce autoritar clasa SM cu maxim de puncte posibile, 200. Vom avea parte de manșe foarte interesante la clasa SM65, unde următoarea etapă poate schimba total configurația primelor trei locuri. Ioviță Mark Luca ( VN Motorsport Timișoara), are acum 195 de puncte, urmat de Dărăban Teodor Mihai cu 179 și Szabo Mark cu 158.
La clasa SM Hobby se bat pentru locul doi Pătrășcoiu Cristian Alexandru și Radu Flaviu Petru, aceștia fiind despărțiți în clasamentul general de doar 2 puncte. Cu 192 de puncte conduce după patru etape Pintea Petrișor Daniel de la clubul Arici Supermoto Arad.
La disciplina Viteză Juniori pe Motodrom avem următoarea situația în clasamentul general provizoriu. Becze Csillag Vince de la CSA Steaua București conduce în clasamentul clasei Juniori 2. Ioviță Dean Victor (VN Motorsport Timișoara), are 100 de puncte după patru etape la clasa Juniori 3 și este urmat de Balintoni Andreas Constantin și Becze Csillag Vilmos.
Clasa 85cc va avea cu siguranță curse strânse. Conduce cu 61 de puncte Kiss Edward Ștefan de la CSA Steaua București, dar au avut victorii în manșele anterioare și Havadtoi Jozsef și Gergely Attila și Pascotă Patrick.
La clasa 125 SP avem în frunte tot un sportiv de la Steaua București, Pătrășcoiu Cristian Alexandru are maxim de puncte posibile după primele patru etape. La fel, la clasa Moto3, conduce coechipierul său Galfi Csaba Zalan.
Program si Regulament Particular SM Prejmer – 19-20.06.2021
CNIR Supermoto + Viteza pe Motodrom 2021 – Clasament General dupa 4 etape