Cronica Snow Ice Race – CR Endurocross (Nord) – Maramures 22-23.01.2022
La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc in localitatea Baiut din judetul Maramures primul concurs din sezonul competitional 2022: Snow Ice Race. Clubul Hard Enduro Maramures a organizat foarte bine aceasta etapa regionala de Endurocross, cu atat mai mult cu cat conditiile meteo au fost cu adevarat extreme.
Au concurat clasele: Moto, ATV, Quad si SSV.
Secretariatul General al concursului și premierea au avut loc la Popasul Pop din satul Strâmbu Băiuț. Spre deosebire de prima ediție a acestui concurs, Marius Ponde a gândit pentru acest an o cursă de două zile, cu un traseu mult mai lung și mai tehnic.
La clasa Moto se impune Pop Marius Alexandru de la clubul Hard Enduro Maramureș. La doar 12 secunde diferență, urcă pe locul doi coechipierul său Nicoară Daniel Ioan, urmat de Trifoi Stefan Ioan.
Clasa ATV a fost cu siguranță cea mai spectaculoasă clasă a acestei curse. Aici am avut cei mai mulți sportivi (21), și cea mai aprigă luptă la vârful clasamentului. Între primii doi concurenți au fost doar 3 secunde, iar locul trei a venit după alte 14 secunde.Câștigător al acestei ediții este Chis Ion Daniel (Lion Racing Team Sebis), urmat de Horvath Levente (ATH Racing Floresti), și Călăuz Andrei Vasile (Hard Enduro Maramureș).
Clasa Quad a fost dominată de Campionul Național en-titre, Csaba Lorincz de la clubul Quad Club Timișoara, iar la SSV s-a impus echipajul Cicio Vasile & Cicio Ancuța (Hard Enduro Maramureș).
Rezultatele complete ale CR Endurocross (Nord) Băiuț 22-23.01.2022 pot fi accesate aici.