Cronica Congresului MACEC – București 16.03.2024
Congresul Asociatiei Motocicliste a Tarilor Central Europene s-a desfasurat sambata la Bucuresti. Evenimentul a fost organizat de către Federația Română de Motociclism cu sprijinul companiei TRANSELECTRICA.
Au fost prezenți reprezentanții federațiilor motocicliste din Slovacia, Ucraina, Cehia, Lituania, Polonia și România. Invitat special al acestui Congres a fost președintele FIM Europe, domnul Michal SIKORA.
În prima parte a congresului au fost acordate premiile obținute de către fiecare țară în sezonul competițional 2023 (separat pentru fiecare disciplină). Au fost apoi discutate probleme legate de regulamentele sportive și calendarul competițional 2024.
Lucrările acestui Congres au fost conduse de Președinta MACEC, doamna Aleksandra Knyszewska (Polonia). A fost confirmată etapa românească de Cupă MACEC la Speedway pentru weekend-ul 19-20 Octombrie 2024. Concursul care se va disputa pe Stadionul Municipal Brăila este Finala Campionatului. Clubul organizator CSM Brăila a fost reprezentat la acest congres de către Primvicepreședintele FRM, domnul Nicu Niță.
Președintele Comisiei de Dirt Track, domnul Gheorghe Voiculescu, a oferit reprezentanților federațiilor motocicliste MACEC câte un exemplar din cărțile sale proaspăt lansate la editura Contrast. Volumul Istoria Moto-Auto competițională 1900-1970 a fost în special apreciat, acesta având incluse fotografii și texte legate de concursuri și sportivi ai țărilor prezente la acest Congres MACEC (Motorcycle Association of Central European Countries).