Cronica CNIR Viteza & BMU Road Racing – Serres 12-14.04.2024 – Et.I&II
Campionatul National de Viteza al Romaniei 2024 a avut programate primele doua etape pe circuitul din Serres, Grecia. In paralel s-au disputat si etapele de debut ale Campionatului European BMU Road Racing 2024. Etapele naționale au fost organizate de către clubul Lupo Racing Team si au adus la start un număr mare de sportivi comparativi cu ultimele sezoane competiționale, respectiv 46.
În Campionatul Național au concurat clasele: SSP600 cc, SBK 1000 cc, 300cc, CF Moto, Stock 600, Stock 1000 Debutanti 600 cc; Debutanti 1000 cc, Motoclasic:250 si Open Special.
In Campionatul European BMU clasa Superbike a fost câștigată sâmbătă de către DIMITRIOS Karakostas, iar duminică de SINIORIS Theodosios (amândoi din Grecia). Cel mai bun sportiv român la clasa Superbike a fost PIVNICERU Marian de la clubul IQ Motorsport, acesta urcând duminică și pe locul doi balcanic. Acest prim concurs din sezonul competițional 2024 a adus și o neașteptată supriză, multiplul campion național și Maestru al Sportului PASCOTA Ionel a concurat la bordul unei motociclete de Superbike după o carieră petrecută exclusiv la clasa Supersport. Ionel a urcat sâmbătă pe locul doi național, iar duminică nu a reușit să încheie cursa. După primele două etape naționale Ungheanu Bogdan de la clubul Next Level Racing Team București este pe locul doi la clasa Superbike cu 36 de puncte.
Clasa Supersport națională a fost câștigată în ambele etape de către Petrovici Adrian (Petrovici Racing Team Constanța), acesta clasându-se acum pe locul patru balcanic. Patrick Pascotă (Pascotă Ioan Ilie Timișoara), a făcut la rândul lui trecerea de la clasa 300SSP la Supersport, unde a reușit să adune după primele două etape 11 puncte și se află pe locul zece în Campionatul European BMU.
Victor Rus (MRM București), are 50 de puncte după primele două etape la clasa STK 1000 și este urmat în clasamentul național de către coechipierul său Teodorescu Adrian.
La clasa STK600 este lider în clasamentul balcanic și național după primele două etape Bar Alexandru Vlad de la clubul WeDo Racing. Pe doi se clasează Chivu Vlad (MRM București), iar pe trei campiontul național en-titre Brăescu Mureșan Denis. Acesta din urmă s-a impus sâmbătă, dar a fost nevoit să abandoneze în etapa a II-a.
La clasa Debutanților de 1000cc se întrevede un sezon competițional strâns în 2024. Alexandrescu Eduard (Go Racing București), câștigă etapa a II-a și are acum 41 de puncte. Pe locul doi la egalitate de puncte după primele două etape sunt Avram Mihai (Next Level Racing Team București), și Goidea Cristian (MRM București), urmați la doar 3 puncte de Pătrășcoiu Paul (Team 555). Clasa F1000 din Campionatul European BMU a fost și clasa cea mai populată, cu 32 de sportivi la start.
După primele două etape avem egalitate la vârful clasamentului național al clasei D600. Cresneac Șerban (WeDo Racing), și Moraru Alexandru (Pascotă Ioan Ilie Timișoara), au amândoi 45 de puncte și câte o etapă câștigată. Puchiu Matei (Team 555), este pe locul trei național cu 32 de puncte.
Teodorescu Răzvan (ACS Răzvan #6), câștigă manșa de duminică și este lider în clasamentul național al clasei SSP300. Grație celor 29 de puncte obținute în Campionatul European BMU acesta este acum pe locul trei balcanic. Voinea Mihai (ACS Regiunile Unite), câștigă prima etapă națională, iar Danilă Andrei (ACS Răzvan #6) este la doar două puncte în spatele lui în clasamentul național (după primele două etape).
Clasa CFMoto este monopolizată și în clasamentul balcanic de către piloți români, primele trei locuri revenind în ordine lui Cazacu Andrei (Taifun Racing), Epure Florentina (Petrovici Racing Team), și Dumitru Dragos (Wizard Racing). Epure Florentina s-a impus în etapa inaugurală, iar Cazacu Andrei în cea de duminică.
Cel mai bun Oldtimer la clasa Open Special este în ambele etape Sărac Cristian de la clubul Arici Supermoto Arad. Acesta este după primele două etape pe locul doi balcanic. Pe locul doi național sunt la egalitate de puncte Popoviciu Lucian (Lupo Racing), și Doană Florin (Drobeta Motors 2003). Aster Justinian este lider în clasamentul național și balcanic după două etape la clasa MX250 cu maxim de puncte posibile, 50.
CNIR Clasament Viteza 2024 dupa 2 etape
———————-
Foto – Petrache Cristian