Cronica CNIR Endurocross Polaris Et. VIII – Fagetul Ierii – 01.10.2023
Penultima etapa a Campionatului National de Endurocross Polaris 2023 s-a desfasurat duminica la Fagetul Ierii in judetul Cluj. Clubul Master Bike a organizat etapa a VIII-a pe 1 Octombrie 2023 într-o zonă ideală pentru această disciplină.
Au concurat clasele: MOTO-A, VET, B, C; QUAD-A și C; ATV-A și C.
Debutul Făgetului Ierii în Campionatul Național a fost unul de bun augur. Traseul a fost foarte bine marcat, tehnic și amenajat de așa natură încât dădea ușor posibilitatea spectatorilor să urmărească evoluția concurenților. Putem spune fără să greșim că acest traseu este unul ideal pentru disciplina Endurocross, singurul aspect pe care organizatorul a promis să îl va remedia până la etapa din 2024 fiind creșterea lungimii traseului.
Kovacs Ervin Zsolt reușește să câștige și etapa organizată de clubul său și astfel să strângă suficiente puncte încât să nu mai poată fi ajuns în clasamentul general de nimeni. Ervin este astfel Campion Național al României la Endurocross în 2023 la clasa Moto A. Este urmat pe podiumul etapei a VIII-a de coechipierul său Costin Claudiu Andrei.
La clasa Veterani câștigător este Pop Viorel Vasile (Master Bike Cluj). Pe locurile doi și trei urcă sportivi de la clubul Lion Racing Team Sebis: Petrut Călin Octavian și Lela Stefan. Lupa finală pentru titlul național se va da între Lela Stefan si Pop Vasile.
Cel mai bun Expert este Clapa Lucian (Master Bike Cluj). La doar 20 de secunde distanță sosește Bîrlădianu David Marian (Hard Enduro Tg. Neamț). Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Szekely Botond (Master Bike Cluj).
Clasa Hobby este câștigată tot de un sportiv de la clubul organizator, Elekes Tamas. Pe locul doi urcă Pop Florin Vasile, iar pe trei Apati Denis Adrian (Lion Racing Team Sebis).
Craete Madalin și Sebastian Bodea (Quad Club Timisoara), au făcut un frumos spectacol la clasa ATV-A. Se impune cu doar 10 secunde Mădălin și astfel titlul de Campion Național se joacă în ultima etapă. Pe locul trei încheie concursul Horvath Janos de la clubul ATH Racing Floresti.
La clasa ATV-C urcă pe primul loc după o cursă epuizantă Cotut Raul (Quad Club Timisoara). Podiumul este completat de către Jurcă Răzvan (Master Bike Cluj), și Balaci Mario (Quad Club Timișoara).
Bucurie fără margini pentru Tudor Alexandru Mădălin (ACS Odobesti), care grație victoriei de la Făgetul Ierii se vede aproape de titlul de Campion Național la clasa Quad-A. Totul se va decide însă la Criscior (Hunedoara), în etapa finală. Bolos Otniel (Quad Club Timișoara), încheie etapa la doar 16 secunde în spatele lui TAM, pe trei clasându-se Stănilă Valentin (Lion Racing Team Sebis).
La clasa Quad-C avem o victorie clară a lui Hălmăgean Denis Florin (Lion Racing Team Sebis). Podiumul este completat de către Bolos Dario Jensen și Bolos Moise Eduard.
Marea Finală a Campionatului Național de Endurocross Polaris se va disputa pe 14 Octombrie 2023 în localitatea Criscior/Brad din județul Hunedoara.
Rezultate Moto – CNIR Endurocross Polaris – Et. VIII – Fagetul Ierii 01.10.2023
Rezultate ATV-QUAD – CNIR Endurocross Polaris – Et. VIII – Fagetul Ierii 01.10.2023