Cronica Campionatului National de Viteza – Et. I & II – Navak, Serbia 21-23.05.2021
Campionatul National de Viteza al Romaniei a debutat la sfarsitul saptamanii trecute pe circuitul de la Navak, din Serbia. Clubul Lupo Racing Timisoara a organizat intre 21 si 23 mai 2021 primele doua etape nationale de viteza ale acestui sezon competitional.
Au concurat clasele: SuperSport, SuperBike, 300cc, 300 CFMoto, Debutanti 600; Debutanti 1000, Motoclasic 250 si 1000cc.
Circuitul Navak din Serbia a gazduit pentru prima data etape ale Campionatului Național de viteză, in paralel cu campionatul Serbiei. Am avut parte de două zile de concurs deosebite, cu aproape 100 de sportivi din România, Serbia și Macedonia de Nord. Ne-am întâlnit cu un circuit foarte tehnic și cu o aderență neașteptat de bună. Am avut parte de curse interesante, dar și de o stabilire de către un pilot român a recordului acestui nou și frumos circuit (la clasa Supersport). Ionel Pascotă de la clubul Pascotă I.I. Timișoara a reușit această performanță, el fiind astfel nu doar noul lider al clasamentului național la clasa Supersport ci și deținător al recordului pe tur, cu un timp de 1:23,314. Felicitări!
La clasa 300SSP câștigă în ambele etape Dumitru Robertino de la clubul Elis Racing. Acesta este urmat de Patrick Pascotă (clubul Pascotă I.I. Timisoara), si Luca Purdea (ACSRU București).
Cu ocazia acestor prime etape, ne bucuram sa anuntam lansarea Cupei CF MOTO, cupă ce se desfășoară cu sprijinul ATVROM si a Federatiei Romana de Motociclism. La finalul acestor prime etape clasamentul acestei Cupe se prezintă astfel: Locul 1: Alex Pahome; Locul 2: Andrei Velicu (amandoi de la clubul ACSRU București).
Clasa Supersport este iar dominată clar de Ionel Pascotă de la clubul Pascotă I.I. Timișoara. Pentru următoarele trei locuri am avut însă curse strânse și trei piloți care au avut timpi foarte apropiați. Locul doi merge la Denis Brăescu de la clubul organizator Lupo Racing Team. Locurile trei și patru au revenit alternativ lui Dumitru Robertino și Vlad Bar.
La clasa Superbike, câștigător în ambele etape este Trifan Iulian Ciprian de la clubul ACS Odobești. La clasa Debutanți 1000 se impune în prima etapă Pop Sorin Ilie (Enduro Club Bistrița), iar în cea de a II-a Marius Anton Ambarus (ACS Odobești). Castigator la clasa Debutanti 600 este Gabriel Vlad Chivu de la clubul ACSRU București.
La clasa Oldtimer 1000 se impune în ambele manșe Beleiu Alexandru de la clubul Ghiroda si Giarmata Vii. Podiumul național a fost completat sâmbătă de Cristian Sărac și Lucian Popoviciu, iar duminică de Lucian pe locul 2 și Doană Florin Viorel pe trei. La clasa Oldtimer 250, se impune în ambele etape Iustianian Aster (Lupo Racing Timișoara).
Rezultatele complete ale CNIR Viteză Et. I & II – Navak, Serbia – 21-23.05.2021 sunt disponibile aici și aici.
Următoarele două etape naționale de Viteză sunt programate să se desfășoare în primul weekend din luna Iulie 2021, pe circuitul din Serres, Grecia. Clasele Juniorilor pe Motodrom au programată etapa a V-a între 19 și 20 iunie pe circuitul de la Prejmer.