CM SuperEnduro Et. II – Riesa, Germania 04.01.2025
Etapa a II-a a Campionatului Mondial de SuperEnduro 2025 a avut loc sambata la Riesa, in Germania. A fost ultima etapă înainte de Grand Prix-ul românesc de la Cluj-Napoca, care se va desfășura pe 18 ianuarie 2025.
La clasa Junior se anunță un sezon competițional dramatic, etapa de la Riesa modificând sensibil lupta pentru titlu. Spaniolul Marc Fernandez Serra clasat după prima etapă pe locul trei, revendică în Germania placheta de lider al clasamentului. Acesta a reușit în prima manșă să capitalizeze o strategie mai bună de evitare a haosului din virajele aglomerate și să profite de căzăturile repetate ale fostului lider, britanicul Toby SHAW. Marius Achim Popovici (Top Cross TCS Otopeni), concurează și în acest sezon la clasa Junior din FIM SuperEnduro World Championship. Acesta a încheiat etapa din Germania pe locul 11 și este acum pe locul 10 în clasamentul general mondial după primele două etepe cu 37 de puncte.
Clasa europeană surprinde la rândul ei cu două nume noi pe podiumul final și un nou lider în clasamentul primelor două etape. Germanul Fynn HANNEMANN preia conducerea clasei de la ungurul Norbert ZSIGOVITS (acesta câștigase prima etapă, dar la Riesa s-a văzut nevoit să se mulțumească cu locul 8). După primele două etape Ott Kornel Jr. (Go Racing București), care concurează în FIM Europe Superenduro Cup este pe locul 5 în clasamentul general.
Britanicul Billy Bolt a dominat clasa Prestige și s-a distanțat în clasamentul general, singurul care a părut că poate ține pasul cu campionul en-titre fiind conaționalul său Jonny Walker. Cu toate acestea polonezul Dominik Olszowy reușește locul doi după o luptă frumoasă cu suedezul Eddie Karlsson, acesta profitând de abandonul lui Jonny Walker din manșa a II-a.
Rezultatele complete de la Riesa sunt disponibile aici.
Ne mai despart doar 12 zile de GP of Romania, biletele pentru BT Arena Cluj-Napoca putând fi achiziționate de aici.
———————
Foto: Ifj Ott Kornèl & FIM SuperEnduro World Championship