CNIR MX Et.III – Zarnesti 03-05.06.2022
Campionatul National Individual al Romaniei la Motocros 2022, organizat sub egida Federatiei Romane de Motociclism, ajunge în acest sfârșit de săptămână (4-5 iunie), la a treia etapă din totalul de șapte programate pentru acest sezon. După succesele înregistrate la primele două etape desfășurate la Prundu (jud. Giurgiu), și la Gorgota (jud. Prahova), dintre care amintim numai recordul de participare absolut pentru o cursă de motocros în România – 179 de piloți din șapte tări la Gorgota, urmează la Zărnești a treia etapă a Campionatului.
Clubul Jitsu Zărnești va fi gazda noastră pe circuitul Breghina din localitate, acolo unde în istoria recentă s-au desfășurat etape de Campionat European de Motocros mai mult de 10 sezoane consecutive, traseul fiind catalogat ca fiind de top în circuitul concursurilor de motocros.
Etapa de la Zărnești este una specială și datorită localizării deosebite a circuitului, aflat pe ambele laturi ale văii râului Breghina, oferind un mediu propice pentru sportivi, care își vor putea etala calitățile pe urcările și coborârile naturale ale traseului. De aceea, sunt așteptați la concurs peste 100 de sportivi, cu participare inclusiv din Republica Moldova și Bulgaria.
Concursul se va desfășura după următorul program: sâmbătă 4 iunie sunt programate întrecerile claselor de Amatori, Veterani și Juniori până în 9 ani (motociclete cu schimbător de viteze automat), în timp ce duminică 5 iunie sunt programate întrecerile profesioniștilor de la clasele MX1 și MX2, precum și cele ale juniorilor de la clasele MX125, MX85 și MX65 dar și întrecerea fetelor.
Evident, sportivii clubului Jitsu Zărnești vor avea avantajul circuitului “de casă”, superstar-ul George Căbăl (Husqvarna), Campionul en-titre și Maestru al Sportului fiind favorit clar pentru câștigarea întrecerii la clasa “regină” – MX1. Acesta îi va avea de înfruntat pe Iosif Petru (Top Cross TCS Otopeni) și pe Andrei Filip (CSM Flacăra Moreni).
La clasa MX2, Robert Krisztian Tompa de la CSA Steaua București (KTM), de asemenea Campionul en-titre și Maestru al Sportului, dar și Campion Balcanic en-titre, este mare favorit pentru câștigarea celor două manșe programate duminică 5 iunie. Eross Koppany (Top Cross TCS Otopeni – KTM) are dificila sarcină de a încerca să îl detroneze pe Kriszti în weekend.
Zoltan Ordog (Top Cross TCS Otopeni – KTM), va lua și el startul ca favorit al clasei MX125 dar Nichita Novoidarschii (Republica Moldova – KTM) a demonstrat că la primele două etape că este capabil să obțină victorii de etapă, de aceea la această clasă se anunță un duel interesant.
La clasa Fete avem în acest an după primele două etape o luptă strânsă la vârf între Aida Cojanu – Yamaha) și Băncilă Ștefania – KTM, ambele sportive ale clubului Top Cross TCS Otopeni.
Un duel remarcabil se anunță și la clasa juniorilor MX85, acolo unde Mark Szoke-Eross (CSA Steaua București – Husqvarna) a făcut după prima etapă trecerea de la clasa inferioară MX65, încercând să surmonteze avansul câștigat de Ioan Chiujdea – Yamaha, pilot local ce apără culorilor clubului Top Cross TCS Otopeni.
La clasa MX65 toți ochii vor fi ațintiți pe Sami Dumitru (Top Cross TCS Otopeni – KTM), care după ce a bifat victoriile la primele două etape în național, conduce clasamentul general atât în Campionatului Balcanic, cât și în cel European de calificare al zonei de Sud-Est.
La clasa Juniorilor Mari (cu schimbător automat) avem o luptă pentru primul loc între o fată și doi băieți. Paula Elena Gavril (Jitsu Zărnești – KTM) se bate de la egal la egal cu Vilmos Csillag (CSA Steaua București – KTM) și Ioviță Dean Victor (V.N. Motorsport Timișoara – KTM), acesta fiind un duel de urmărit și apreciat. La clasa Juniorilor Mici îl remarcăm pe Darian Vasile de la CSM Flacăra Moreni, cel mai mic participant – 5 ani împliniți.
Galfi Csaba Zalan – Yamaha de la clubul Juvenes Târgu Mureș pare decis în acest an să se impună la clasa Amatori MX1, acontând puncte la vârfulu clasamentului la primele două etape. Nu la fel stau lucrurile la clasa Amatori MX2, unde după primele două etape avem doi câștigători diferiți: George Popa (Jitsu Zărnești – Yamaha) și Adrian Copaci (Enduro Buzău – KTM). Duelul dintre cei doi fiind interesant, George Popa fiind familiarizat cu traseul, concurând acasă, în timp ce Adrian Copaci aflându-se la a treia sa cursă de motocros din carieră.
O situație asemănătoare avem și la clasele Veteranilor. Dacă la clasa Veterani 1 (până în 47 de ani), Ionuț Marius Cojanu (Juvenes Târgu Mureș – Yamaha) nu pare a avea o concurență reală, la clasa Veterani 2 (peste 47 de ani) o să avem parte de mai mult spectacol. Peter Gagyi (Masterbike Cluj – Gas Gas) și Fazakas Zoltan (CSA Steaua București – Honda) și-au împărțit victoriile primelor două etape.
Sâmbătă, 4 iunie, primii care vor ieși pe circuit la antrenamentele libere sunt Veteranii, la ora 9:30. Urmează apoi clasele Juniorilor și la 10:05 cele ale Amatorilor. Antrenamentele oficiale încep la ora 11:00, iar prima manșă a zilei este programată la ora 12:55 (clasa Veterani). Ultima manșă a zilei va avea loc la ora 15:55, imediat după încheierea acesteia urmând să înceapă ceremonia de premiere.
Duminică, 5 iunie 2022, vor evolua clasele MX1, MX2, 125 JUN, FETE, MX85 și MX65. Prima cursă a zilei este a clasei MX85 (la ora 13:25). Ultima manșă a zilei este cea a claselor MX1, MX2, 125 și Fete. Aceștia vor lua startul în manșa a II-a a clasei la ora 17:05. Ceremonia de premiere este prevăzută să înceapă la ora 17:45.
Programul complet al etapei a treia a Campionatului Național de Motocros este disponibil aici.
Considerând că spectacolul este asigurat iar intrarea este liberă, vă invităm la un adevărat “regal” al motocros-lui național.